Oresti Marmara 1968-2012

Oresti Marmara
1968-2012

(Notă: Acest articol a fost scris de Oresti Marmara – un motociclist cu o experiență de 25 de ani și consider că toată lumea ar trebui să îl citească. Știu, e lung, dar merită citit și lectura o să vă prindă după primele 20 de rânduri. Articolul este publicat așa cum era – singura modificare pe care mi-am permis-o a fost să adaug diacriticele și să-l corectez pe alocuri).

Deschid acest topic mai mult pentru începători cu toate că poate fi benefic și pentru cei ce merg de ceva timp pe motor dar simt că nu au evoluat pe cât ar fi dorit. Ce trebuie să faci să mergi mai bine pe motor? Care este atitudinea corectă pentru a învăța mai rapid? Sunt o mie și una de intrebari la care dacă găsești răspusuri corecte  vei avea șansa de a evolua mai rapid pe 2 roți.

Mulți dintre motocicliști au TOATE răspunsurile și mulți nu mai au ce învăța. Mulți dintre acești mulți nu mai sunt printre noi. Să fie oare pentru că au știut tot sau pentru că nu au învățat nimic? Mulți ar fi dorit să li se mai acorde o șansă de a face lucrurile altfel, de a învăța ce trebuie, de a merge corect pe motor, de a avea în primul rand respect față de tine însuți și ulterior respect față de cei din jurul tău.

Părerea mea este că motociclismul este direct legat de „bunul simț”. Acest bun simț poate fi interpretat în acțiunile voastre pe motor față de colegii de drum, de pietoni și de șoferii auto. Trebuie să realizezi ca nu ți se va acorda respect dacă nu acorzi respect.

Țin să precizez că cele scrise nu sunt copiate, traduse din cărți sau reviste și reprezintă părerea mea ca motociclist. Nu sunt cel mai rapid pe traseu, nu sunt cel mai bun pe o roată, nu mă pricep la stunt-uri dar am 40 de ani din care 26 de motociclism, pe mai bine de 100 de diferite modele. Ah, și sunt încă „aici”.

Ca începător ai o grămadă de întrebări la care nu ai răspunsuri sau la care primesti 1001 de răspunsuri diferite. Unele dintre acestea sunt și au fost mult dezbătute pe forumuri dar niciodată toate la un loc. Ideea acestui topic este să căutam toate întrebările ale căror răspunsuri ne vor ajuta să avansăm în „mersul pe motor”.

În primul rând mă gandeam la lucrurile care stau la baza atitudinii unui pilot și care îl sculptează ulterior în motociclistul ce va fi. Dedicația față de sport, frica, adrenalina, talentul, nebunia, perseverența, reflexul, statura, bunul simț, ego’ul, riscul…..

Ce ne face să mergem cum mergem? Ce ne face să mergem mai rău decât alții? Ce trebuie să facem pentru a merge mai bine? Cred că cel mai important lucru în motociclism este că trebuie să fii conștient că un motociclist mort nu poate avansa. De ce murim pe capete? Sunt numai șoferii auto de vină? Mototcicliștii nu poartă nici o vină?

De fiecare dată când se întamplă câte un accident mai puțin grav sau din păcate în unele cazuri chiar fatal auzim aceleași scuze penibile: nu am/a avut nici o vină,…conservarul este de vină. Săracul mergea cu numai 270km/ora și masina i-a întors în față, … și altele și altele. Hai să dezbatem puțin această atitudine și ce ne face sa fim mai PROȘTI decât trebuie.

1. M-am hotărât, îmi iau bolid

În clipa în care tu te duci și îți vinzi bicicleta pentru a da un avans la un ZX-10, CLAR ești inconștient. Asta nu înseamnă că nu vei putea merge pe acel motor ci doar că șansele tale de supraviețuire sunt mult mai scăzute. Și aici trebuie să stai să te gândești la următoarele: Familia ta are destui bani pentru a te ingropa? Părinților le va păsa că tu ești mort sau vor beneficia după decesul tău (caz în care poți pune și NOS pe motor)? Prietena ta pe mâna cărui prieten rămâne?

Dacă toate aceste lucruri te interesează și contează și dacă nu ești total inconștient vei ajunge la concluzia că trebuie să cauți o motocicletă pe măsura, una nu neapărat de capacitate foarte mică dar nici foarte puternică. Una care te va duce de ici-colo pentru început, care îți iartă cât de cât greșelile, care este într-o stare tehnică bună și care îți va acorda șansa de a te bucura de ea si maine pentru că nu ești mort. Asta nu înseamnă că nu poți deveni statistică pe scuter dacă ești idiot. Ai motor de 2 zile și intrebi pe toată lumea cum se merge pe o roată? Ai motor de 3 zile și pleci in „excursii” cu „băieții” pe Cheia? Ai motor de 4 zile și faci liniuțe printre semafoarele de pe Magheru? Ești un idiot și vei muri. Singura mea dorință este să nu mă iei și pe mine cu tine.

2. Influența

Ok, ai cumpărat motocicleta corectă. E super frumoasă. Înainte de a ieși cu ea trebuie să înțelegi că primul și cel mai mare factor care te duce la accident sunt prietenii. Cei care așteptau la fel de mult ca și tine să îți iei motor ca să aibă cui îi arăta cât de bine merg ei față  de tine, începător. Sunt persoanele care inconștient te îndruma să faci prostii, să mergi mai tare decât trebuie, să mergi altfel decât trebuie. Te influențează fără să-și dea seama, într-o direcție total incorectă. Rareori ai să vezi un prieten motociclist care să te îndrume să o iei încet și să nu încerci să mergi ca el, după el.

Trebuie să înțelegi că unde sunt mulți adrenalina crește, șansele de accident și deces cresc. Nu înseamnă că dacă ai cu tine, langa tine, alți 10 motociclisti, că ei la rândul lor știu să meargă corect. Nu înseamnă că unul dintre cei 10 nu va face o greșeală și nu va intra în tine sau că e destul de avansat pentru a evita o greșeala de a ta, de începător. Este foarte important să îți alegi prietenii cu care mergi la drum foarte atent mai ales ca începător.

Părerea mea este că cel mai înțelept lucru este să mergi cât mai mult singur, în ritmul tău, fără a fi stresat și presat de alții în a merge într-un alt ritm decât te simți comfortabil.

3. Mersul preventiv

Ok. Până aici totul bine și frumos. Ce faci? Pornești motorul și pleci la drum. Prima zi mai încet. A doua zi ceva mai tare. A treia zi ceva și mai tare și ceva mai puțin atent la traficul din jurul tău. A patra zi devii rachetă și toți ceilalți participanți la trafic nu mai contează. Doar tu ești Gigi cu GSXR-ul de 1000 și 200 CP, …..nu au cum să nu îți acorde respect. Așadar treci prin intersecții fără a te uita stânga/dreapta doar pentru că ai verde și prioritate. Idiotul ce vine cu mașina din laterală, care tocmai a ieșit de la bodega cartierului nu are timp să frâneze și te ia în plin cu toate că tu aveai prioritate. El se alege doar cu un dosar penal că de fapt era fiul unui parlamentar iar tu cu coloana ruptă stai în pat cu fața în jos ca să te ștearga părinții iubitori la cur tot restul vieții. Soția ta se întâlnește cu inculpatul pentru a primi despagubirea, realizează că acela este mai întreg decât tine și se recăsătorește. Asta e, viața e dură.

Dar ce contează,  TU ai avut prioritate și EL a fost de vină. Prietenii de pe SBZ te vor înțelege, aprecia și respecta în continuare. Că tu ești tot Gigi dar pe din două.

Ce încerc să spun este că majoritatea motocicliștilor își lasă viețile în mâinile altora de fiecare dată când ies la drum. A nu mai fi atent la cei din jurul tau devine un reflex. Câinele ce se află pe trotuar la 50m mai sus nu mai reprezintă un pericol pentru că cu o săptămână mai inainte ai avut ocazia de a vedea un maidanez care s-a oprit la semaforul roșu și care a trecut pe verde odată cu prietonii. În subconștientul tău realizezi că acel câine este mult mai deștept decât tine. Măcar el ține la viața lui.

Trebuie să realizezi că orice obiect în mișcare stânga/dreapta poate deveni ultimul lucru pe care îl vei vedea. Nu miza pe faptul că șoferul din Dacia parcată te-a vazut și că va opri. Nu miza pe faptul ca acel maidanez nu va traversa strada. Nu miza pe faptul că tu poți frâna atât de bine încât să nu intri sub TIR-ul din care încerci să muști mergând pe autostradă cu 150km/oră. Ia în calcul neprevăzutul și faptul că ORICE i se poate întâmpla ORICUI, ORICÂND.

Ideea este să MERGI PREVENTIV. Cu cât mergi mai tare cu atât distanța între tine și obiectele ce prezintă un pericol trebuie să fie mai mare la începerea frânării sau evitării acelui „ceva”. Vei avea surpriza să constați că acel ceva tocmai a făcut acea manevră de care îți era frică iar tu ai putut evita accidentul doar pentru că ai gândit și nu ți-ai lăsat viața în „mainile altuia”.

4. Protecții

Mă așez la masă, comand o cafea și aștept un prieten motociclist. Apare. Casca  sub brat, adidași de firmă, blugi trei sferturi, tricou fără mâneci. Aruncă pe masă ochelarii de soare, în loc de mănuși. Îmi trece casca prin față înainte de a o așeza pe scaunul de alături și remarc că este una foarte bricolată care nu l-a costat mai mult de 50 EUR, dar care într-adevar, nimic de reproșat, merge la fix cu ochelarii.

Stau și mă întreb: Oare de ce sunt prieten cu acest individ? Clar este idiot iar eu am încercat toată viața să mă feresc de idioți.

Cum poți să dai 12.000 EUR pe o motocicletă și să nu fii dispus să dai 400 EUR pe o cască de renume care clar va face toți banii în clipa în care încerci să te sinucizi? Cât de idiot să fii să crezi că pielea de pe genunchi este mai dură decât pielea unui pantalon sau combinezon? Ah, am înțeles! Omul fumează Marlboro. Cât de idiot trebuie să fii ca să crezi că șlapii printre care ți se extind degetele de la picioare ca ghearele unui uliu pe schimbătorul de viteze nu vor zbura mai sus decât răpitorul în clipa impactului?

Majoritatea motocicliștilor realizează pericolul ce îi paște în clipa în care se expun accidentelor fără protecțiile adecvate și cu toate astea continuă să meargă fără protecții și riscă buna stare cât și viata pentru câteva sute de euro. Înțeleg: Combinezonul nu dă bine la terasă. Pectoralii nu se văd prin jacheta. Dar faza cu șlapii pe motor întrece orice „țărănism”.

Cu toate astea, interesant de observat sunt femeile sau în majoritatea cazurilor, virginele pe care le plimbăm în vârful motorului, care sunt cu MULT mai proaste decât noi. Nu mai știu unde citeam că femeile sunt ceva mai deștepte decât barbatii. Nu și în cazul de față. Cât de idioată să fii, sau mai bine zis, cât de mult vrei să-l iubești pentru a fi dispusă să îți riști viața sau să rămâi schiloadă tot restul vieții? El are cască și o invită pe ea să nu poarte una deoarece prietenii trebuie să vadă cât de bine arată victima înainte de a fi sau „violată” sau omorâtă. Ea este foarte mândră de faptul că a fost băgata în seama de așa „un important”. Își încălzește thongul peste tobele ce tocmai intenționează să i-o tragă fiindcă idiotul tocmai a întors capul după o alta în timp ce tramvaiul a oprit în fața lui. Concluzia: Proști și Proaste.

Aveți bani de motor dar nu de echipament? Parerea mea este să vă cumparați echipamentul mai întâi și unul de calitate și ulterior vedeți cu ce intentionați să testați acel echipament.

5. Viteza.

Încep prin a vă readuce aminte că SPEED KILLS.

Mai mult decât oriunde la noi în țară. Motociclismul s-a dezvoltat ceva mai rapid în ultimii 10 ani. Pentru cei ce nu au habar ce înseamnă o motocicletă și ce înseamnă motociclism, motocicleta este doar un obiect frumos, periculos și care costă foarte mulți bani. „Ideea” de viteza – toți o cunosc dar pusul în practică este cu totul altă treabă. Vine Gigi cu Dacia și se oprește la intersecție. Gigi este șofer de 40 de ani, sofer pe TIR, șofer cu experiență. Gigi nu prea face greșeli la volan. Este om cu capul pe umeri, om cu responsabilități, cu nevastă și 3 copii. Este un om care muncește din greu pentru a-și întreține familia și a-și creste copiii așa cum trebuie. Gigi este un om care nu are nevoie de probleme. Gigi poate fi și tatăl tau.

Gigi se asigură înainte de a intra în intersecție pentru că așa spune legea. Se uită lung la dreapta, vede nimic. Se uită lung la stânga, vede un punct de lumină. Punctul poate fi un bec aprins care pâlpâie prin fereastra unei case. De fapt ce nu știe Gigi este că punctul de lumină esti TU, idiotul care străbate DN1 cu 280km/ora. Gigi stă și își face calculele bătrânește. Chiar dacă punctul ar fi o mașină nu ar avea cum să ajungă la el în următoarele secunde. Imposibil. Gigi, om atent, iese in DN1 să își ducă copiii la iarba verde. Idiotul, venind cu 280km/ora, strabate cei 700m distanță în 10 secunde și se înfige în Dacia lui Gigi, trecând prin portieră și ieșind pe cealaltă parte a mașinii cu 2 dintre cei 3 copii a lui nea Gigi. Copiii mor. Idiotul de tine moare. Lumea lui Gigi este întoarsă pe dos. Gigi se spânzură. Părinții tăi se spânzură pentru că ești, sau ai fost, unicul copil.

Ești un idiot. Sau mai degrabă ai fost un idiot. Prietenii te plâng. Pe forum se scriu mii și mii de RIP-uri cum că ce baiat bun ai fost. Toti te plâng. Vina, clar, e a lui Gigi. Nimeni nu îl plânge pe Gigi și cei 2 copii. Dacă aș fi Gigi nu m-aș fi spânzurat ci te-aș fi omorât cu mâinile mele. Ai fost un idiot. IDIOTULE.

Viteza omoară. Când mergi cu 200 la ora timpul de reacție nu mai este același. Motocicleta nu mai reacționează la fel. Să nu mai vorbim de cei ce nu au habar despre motociclism. Ești sub impresia că șoseaua îți aparține? Ești sub impresia că toți trebuie să te evităm pe drum? Ești sub impresia că dacă intri în mine care sunt la volan că eu o să te plâng pe tine mai mult decât o să îmi plâng daunele la mașină? Ești un idiot.

Vrei viteză? Du-te pe circuit. Du-te cu băieții care știu ce înseamnă viteza și descoperi că tu de fapt nu mergi deloc tare. Du-te cu cei ce știu ce înseamnă viteza și nu mai merg demult pe stradă. Du-te și mergi cu viteză unde nu vei omorî pe nimeni, mai ales pe tine. Nu ruina viața mea, a ta, a parintilor tai,…a lui Gigi. Nu fi idiot. Speed kills. Sunt o gramadă de morți care așteaptă pe forumuri ca cineva să își aducă aminte de ei. Nu avem timp pentru că trebuie să îi plângem pe cei ce vor muri mâine.

6. Printre mașini.

Merg pe motor de 26 de ani. Dar azi conduc mașina. Sunt la volan și nu pot spune că sunt atent. Dar aud sunet de motocicletă venind din spate. Ma uit în oglindă și văd racheta. Gândesc și nu reacționez. Merg drept. Merg pe cât de drept se poate pentru a nu face greșeli ce îl pot costa pe colegul meu. Colegul meu se aproprie. Intenționez să îl salut. Sigur îl cunosc și mă cunoaște. Trece cu viteză pe lângă mine și îmi ia oglinda cu cotul. Sunt plin de spume. El încetinește, vine lângă mine, în mers, ridică ecranul și începe să mă înjure. Este vina mea până la urmă. Am mers prea drept. Nu a avut loc printre mine și mașina din stanga mea. Este vina mea și a celui ce conducea mașina din banda a doua pentru că am ieșit pe drum odată cu el. Este de fapt șoseaua lui și noi habar nu aveam. Mă opresc la semafor alaturi de el gândindu-mă că oglinda mă va costa vreo 250 EUR. Să mă dau jos să îi f.. una după ceafă? Să îi spun cât de idiot este în timp ce îi atrag atenția că și eu sunt motociclist? Sunt confuz pentru că îmi dau seama că nu știu cum să reacționez. El mă scutește de toate acestea lovindu-mi aripa mașinii cu piciorul în timp ce accelerează de la semafor. Aripa este indoita – alți 400 EUR. Mă uit pe fereastră la șoferul din stânga mea care lasă geamul jos și strigă către mine cu dușmănie: „Motocicliști nenorociți!” Să îi spun că și eu sunt motociclist?

7. Respect față de sport/hobby

În ’85 în timp ce deveneam motociclist pe o Ninja 600 am avut ocazia de a cunoaște un om deosebit, o persoană ce m-a ajutat să realizez ce înseamnă să iubești acest sport, să te dedici acestui sport, să nu regreți că îl practici și l-ai practicat. Acest cineva era și poate mai și este un motociclist deosebit prin faptul că conducea un GSXR 1100 cu o mână. Cu mâna stângă. Mâna dreapta era de metal, un cârlig gen Captain Hook, adaptat pentru a a întoarce manșonul și a frâna. Respectivul avea 30+ ani la acel timp. Devenindu-mi prieten am început să purtăm tot felul de discuții legate de acest sport ca într-un final să îmi povestească cum cu câțiva ani inainte când se considera mai „șmecher”, mergând pe o roată a scăpat motorul peste cap, acesta căzându-i pe mâna dreaptă care a fost strivită și ulterior amputată.

Lunile ce au urmat au fost cele mai grele, acesta nehotarât dacă mai urma să încerce să meargă pe motor. Pasiunea pentru motociclism a fost mult mai mare decât frica de a încăleca motorul din nou și după câteva luni acesta era în șa. Era un pilot foarte experimentat. Mergea și tare cand era loc dar mergea cu cap. Nu se mai risca în tot felul de situații imposibile. Nu mai avea nimic de demostrat prietenilor motocicliști. Pur si simplu iubea sportul și îl practica în așa fel încât să ajungă acasă după fiecare ieșire. Îmi aduc perfect aminte vorbele lui:  Oresti, mergi pe motor în așa fel încât să nu ajungi vreodată să regreți că ești motociclist. Nu te va aprecia nimeni dacă ai coloana ruptă sau un picior lipsă. Tu vei fi singurul care va suferi la nesfârșit. Persoanele ce te iubesc vor suferi alături de tine. Gandește-te la ei dacă nu îți pasă de tine. Practică sportul în așa fel încât să te bucuri de el zilnic și să nu ajungi să ți se întâmple ce mi s-a întâmplat mie ca să realizezi ce trebuie și ce nu trebuie să faci pe motor. Respectă sportul și îți va aduce numai satisfactii.

8. Mersul in grup

Dacă nu am avea prieteni cu care să mergem la drum ne-am mai cumpara motociclete? Am mai avea cui să îi arătăm cât de bine mergem „noi” față de „ei”? Cine mi-ar mai lăuda motocicleta și stilul de mers?

Unul din motivele pentru care ne cumpărăm motociclete este să demonstrăm că noi suntem mai buni decât ei. Că a noastră este mai lungă,…mai mare, mai puternică, mai frumoasă. Că eu merg mai bine decât el, mai bine neînsemnând neapărat mai atent, mai constient, mai relaxat. NUU. A merge mai bine se rezumă la mersul sportiv, la viteză, la stunt-uri, la deranjul creat altora în trafic. Competiția este pe primul loc.

Acest comportament reiese în ieșirile cu prietenii. Care merge mai tare? Care merge mai spectaculos? Care riscă mai mult?

Când un coleg cade toți sar în jurul lui și se vaită când de fapt subconștientul îți spune: este varză. Nu a mers bine. Eu merg mult mai bine decat el. Acum știe și el treaba asta. Am câștigat. El a pierdut. Ambulanța a întârziat. El a murit. Nu e ok să gândesc că am câștigat, … dar am câștigat.

Cauți alt prieten de drum cu care să joci ruleta rusească. Stau și mă gândesc cum ar trebui să se comporte un prieten motociclist. Ce ar trebui să îi spună prietenului care nu este la fel de experimentat și care din dorința de a nu fi mai prejos decât alții merge tare, mult mai tare decât ar trebui pentru a fi în siguranță. Dacă tu, cel cu ani de motociclism pe umeri, îl îndrumi să meargă tare, nu înseamnă că la o adică tu l-ai condamnat la moarte? Nu înseamnă că tu ești direct responsabil de necazul lui? Așa că ce faci? Nu îi spui nimic și îl lași să meargă ca dementul „de la sine”. Dacă moare a fost vina lui. Și ce dacă îmi este prieten? Am fost și sunt mai bun decât el.

Părerea mea este ca prietenii trebuie să reacționeze într-un mod pozitiv cu sfaturi și îndrumări față de cei ce nu știu ce îi așteaptă ca motocicliști. Personal prefer să îi spun unuia care insistă să meargă tare cu mine, pe lângă mine, unuia care clar nu știe ce înseamnă riscul și unde te poate duce, că nu sunt dispus să merg alături de el. Dacă este inconștient se va supăra, dar va rămâne în viață. Se va supăra, îi va trece și după câțiva ani, destule trânte la bord și experiență acumulată pe deplin îți va mulțumi pentru sfaturi și interesul depus de către tine pentru a-l ține în viață.

Sigur majoritatea motocicliștilor cunosc regulile mersului în grup. Nu merge alături de un alt motociclist. Nu merge aproape, fie în spate sau în fața unui alt motociclist. Lasă-ți spațiu pentru a evita manevrele și greșelile celor de lângă tine. Cu cât viteza este mai mare cu atât spațiul trebuie să fie mai mare. Se merge pe diagonală față de cel din fața și spatele tău. Semnalizează orice intenție de a schimba poziția pe drum. Nu te aștepta ca cel din spate să nu intre în tine când tu tocmai ai frânat brusc și ai virat stânga. Folosește-ți creierul pentru a intui miscările celor ce merg alături de tine. Nu te simți comfortabil într-un anume loc, aproape de o anumită persoană care reacționeaza ciudat, schimbă-ți poziția. Important este să ajungi la destinație fără sau cu cât mai puține incidente.

9. Soția/prietena și motorul

Acum câteva zile am adus acasă un R6 nou. Frumos motor. Probabil rapid. Destul de rapid pentru a face prostii…

Mă uitam la el cât de frumos este și cât de calm arată acolo pe stand. În același moment m-a trecut un fior gândindu-mă la bestia ce stătea în fața mea și cât de repede mi-ar răpi pe cea dragă de lângă mine dacă i-aș acorda șansa.

Privirea mi s-a tulburat în clipa în care mi-am adus aminte de incidentul de acum 10 ani, petrecut pe DN1.Vorbim de 1997 când eram mândrul posesor al unui DR Big 800. Motocicleta ce mi-a rămas întipărită în memorie. Motocicleta cu ajutorul căreia am schimbat viața mea și a persoanei iubite pentru totdeauna. Plecasem din Balotești spre București, eu și soția (la acel timp). Afara începuse să plouă ușor, motiv pentru care mergeam foarte încet și precaut. Am ieșit în DN și am intrat în banda a doua de lângă axul drumului. Îmi aduc aminte perfect că mergeam cu 60km/oră. Am trecut de complexul Prisma. La 100m în fața mea, pe partea dreaptă, în intersecția cu drumul care străbate Corbeanca a apărut o mașină care imediat a dat semnal de stânga pentru a tăia DN-ul și a merge către Ploiesti. Am continuat drumul în banda a doua fără să reduc viteza deoarece intenția soferului era clară – acesta oprise pentru a îmi acorda prioritate. Ajung la circa 20m pe diagonala de acea mașină, moment în care vad cu coada ochiului o pată albă ce ulterior s-a dovedit a fi o Dacie care fără a opri, fără a acorda prioritate, cu intenția de a traversa DN1 și a continua către Ploiesti, a ieșit în DN1 și a intrat fix în laterala dreaptă a motocicletei, respectiv în piciorul soției mele. Îmi aduc aminte perfect zborul ce a parut o eternitate, aterizarea violentă după care ceață și………..

Soției mele întinsă pe DN1 i se spune că eu am murit. Intră în șoc. Eu îmi revin, încerc să mă ridic, …piciorul rupt. Mă târăsc până la ea care este conștientă încă și îi explic că din ce văd are mâna ruptă și piciorul rupt.

Apare ambulanța. Apare tavanul pătat din spital. Încep să strig după ea. Aflu că e în operație si că are femurul rupt, cotul zdrobit și plămânul deplasat. Ceață. Mă trezesc câteva ore mai târziu. Ea – tot în operație.

Trec 40 de zile de spitalizare, 6 luni de reabilitare. Ea nu mai e ce era altcândva. Era veselă, plină de viață, o femeie frumoasă. Acum e marcată și schioapătă de la un loc la altul. Cicatricile pe braț și picior nu îi mai oferă satisfacția de a se admira în oglindă. Este marcată pentru tot restul vieții. Eu sunt cel care a marcat-o. Este vina mea și numai a mea. Eu sunt cel dispus să risc, dispus să merg pe motor. Ea este inconștientă și nu realizează pericolul. Viața ei a fost în mâinile mele și mi-am bătut joc de ea. Timpul trece și se spune că timpul le rezolvă pe toate dar cicatricile rămân.

Dacă tu iubești acest sport și ești dispus să riști zi de zi asta nu înseamnă că ai dreptul să riști viața altuia, mai ales a persoanei iubite. Dacă persoana respectivă este inconștientă și nu realizează pericolul este de datoria ta ca om matur, motociclist cu capul pe umeri, să îi explici că nu merită să riște. Nu accepta ca tu să devii persoana ce a condamnat-o la moarte. Crede-mă – nu te vei ierta niciodată. Cel mai rău lucru care ți se va putea întâmpla este ca ea să moară și tu să trăiești cu conștiința pătată că tu ai omorât-o.

Un an mai tarziu am divorțat. Nu a mai fost niciodată la fel. Nu m-am iertat niciodată pentru cele întâmplate. Nu am cum să repar ce am stricat. Rămân pătat pe veci. Nu vei înțelege până nu ți se va întâmpla. Nu îți doresc să ajungi ca mine.

Frumos R6-le. Am scos șurubelnita și i-am desfăcut șaua din spate și apoi scărițele pasagerului. Atât lucru pot face și eu pentru persoana iubită.

10. Renegatul.

Să fie oare influența filmelor cu James Bond atât de mare încât trebuie să acționăm la fel ca eroul din film de fiecare dată când ieșim la drum?

Nu mă refer la stunt-uri și sărituri cu mașina sau motocicleta. Mă refer la ideea de a avea o plăcuță de înmatriculare care se retrage la nevoie sub șaua motocicletei pentru a evita conflictul cu poliția.

Sunt de acord că poliția română mai are drum lung până să se încadreze în standardurile europene dar asta nu înseamnă că nu trebuie să aplice legea. Nu sunt sub nici o formă simpatizant al poliției române dar în același timp vă aduc la cunoștință că acțiunile voastre de a prosti legea se răsfrâng numai asupra voastra și a celor ce nu poartă nici o vină.

La fiecare ieșire în grup sau plimbare cu motocicleta văd mai bine de jumătate din motocicliști purtand plăcuțele de inmatriculare sub șa, întoarse pe dos, murdare cu ulei sau noroi sau în unele cazuri chiar deloc. Ce nu realizați este faptul că această atitudine vă duce la groapă. Probabil că vă întrebați de ce fac această afirmație ….

Să vă explic: Radarele, ca și politia rutiera, sunt acolo pt a ne proteja pe noi și pe altii de noi. (Asta pe lângă a lua șpăgile de rigoare). De fiecare dată când Gigi iese cu numărul de înmatriculare pe dos pentru a nu fi observat și ulterior tras la raspundere, Gigi își permite, sau cel puțin așa își imaginează el, că poate face mai mult sau mai puțin orice îi trece prin cap, pe motocicletă. Capul lui Gigi fiind unul foarte mic nu are cum sa producă nimic constructiv așadar Gigi trece pe sub radar cu 250km la ora pentru cp nu are cum să i se suspende carnetul. Când Gigi trece pe roșu și il somează poliția Gigi fuge. Gigi scapă. Gigi e șmecher și crede că duce o viață bună. Gigi e de fapt un idiot.

Gigi nu realizează că dacă ar avea numărul de înmatriculare ca tot omul lipit de curul motocicletei de fapt și-ar face un favor. Nu își mai permite să evadeze. Nu își mai permite să treacă pe roșu. Nu își mai permite să meargă nestingherit cu 300km la oră. Și pentru că nu își mai permite, Gigi rămâne în viață. Da, se va mai intâmpla din când în când ca Gigi să sară calul și să își fure câte o amenda, dar Gigi va trăi doar pentru că nu își va mai permite.

Rău este că Gigi nu are cum să înțeleagă, pentru că este foarte sigur pe el și știe că e șmecher. James Bond e șmecher. 007 întotdeauna are femei multe. Gigi trebuie să fie șmecher. Gigi vrea și el femei. Dar femeile se uită lung la Gigi și văd acelasi lucru pe care îl vedem și noi: Gigi este un idiot.

Idiotul continuă să treacă pe roșu. Poliția nu îl poate prinde pentru că sunt la fel de proști. Și pentru că nu îl prind pe Gigi stau la panda și te așteapta pe tine, pe mine, pe noi cei care nu credem în James Bond. Și pentru că într-un final Gigi indirect mi-o trage mie, eu nu pot decât să îi urez lui Gigi de bine și să îi atrag atenția la faptul ca și Mos Craciun există și sper că îl va întâlni odată și odată ca să îi dea cadou 5 ani. Atunci Gigi nu își va băga numai plăcuța de înmatriculare „sub cur”. Good luck ,James Bond.

11. Ghost Rider.

Ajung acasă. Să fi fost frig afară? Mâinile imi sunt sloi. Încerc să scot cheia din buzunarul pantalonului între doua degete. Reușesc. În hol frig. Mă trece un fior pe șira spinării și pentru o secundă realizez că ceva nu este ok. În timp ce duc cheia către yală zâmbesc în colțul gurii gândindu-mă la ce super ieșire am avut cu băieții. Băieți de băieți. Prietenii mei de ani și ani. Toți motocicliști. Toți hotărâți. Toți tari pe motor. Zâmbesc și mai mult realizând că de fapt eu sunt cel mai bun dintre ei. Cum se uitau la mine în timp ce mergeam pe o roată, ce priviri mirate aveau când au văzut cum pun genunchiul jos – i-am spart, știu sigur.

Introduc cheia în yală. Sunt curios dacă discută despre mine. Sigur discută despre mine. Sunt bun. Deschid ușa. Frumos a fost la mare. Drumul super liber la întoarcere. Viteză frate, viteză. Și a lui Gigi a mers, dar nu ca a mea. Gigi 200, eu 210. Gigi 250, eu 270. Gigi a cedat la 290. Știam că nu poate mai mult. Ce surpriză pe fața lui când a văzut că trec pe lângă el cu 300. L-am spart. Mergeam așa tare că nici nu îmi mai aduc aminte când am ajuns în București. Râd în sinea mea. Cred că nici nu au ajuns de fapt. Sunt bun.

Intru in sufragerie. O vad pe mama. E suparată. Trece pe lângă mine fără să mă bage în seama. Ce o fi cu ea? Probabil că e suparata că am ieșit iar cu motorul când ea mă tot roagă să nu mai ies. Ce știe ea, habar n-are. Senzații tari. Sunt bun. Încerc să mă împac spunându-i: bună mamă, ce faci? ce s-a întâmplat? Se uită prin mine și nu-mi răspunde. Insist. Intr-un final răspunde: Gigele, de ce mi-ai făcut una ca asta? De ce Gigele? De ce?

Nu înțeleg. Ce am făcut? Intru în sufragerie, mâinile tot reci. Masa ca de obicei în mijlocul sufrageriei. Văd ceva acolo, dar nu percep. Încep să mă sperii. Văd un sicriu. Doamne, cine a murit?  În casă foarte frig.

Mama strigă din bucătarie… Gigele mamă, de ce ne-ai părăsit? Mă văd în sicriu. Văd mașina. Frânez. O pierd. Lumină, multă lumină. Aud în depărtare: Gigele, de ce m-ai părăsit baiatu’  mamii…?

Eram cel mai bun. Nu credeam că mi se poate întâmpla și mie.

12.Oase rupte

Mă trezesc cu cafeaua în gând. Știu că dorința de a ajunge la ibric cât mai repede va fi una ce mă va costa. Încerc să mă ridic cât mai atent din pat.
Îmi ia ceva timp. Mă doare spatele. Îmi iau papucii în picioare și plec ușor către bucătărie. Mă dor genunchii. Ceafa îmi trosnește de parcă ar vrea să se rupa în două. Mă dor mâinile, încheieturile. Ajung la ibric. Vreau să îl ridic dar degetele îmi sunt încleștate. Le deschid atent, usor. Mă dor.

Toate mă dor, în fiecare zi. Mă dor de ani de zile. Mă dor de 20 de ani. Realizez ca sunt de-abia la început și că durerile vor fi din ce în ce mai greu de suportat. Îmbătrânesc. Ar fi trebuit să îmbătrânesc frumos, fără dureri. Dar nu am cum, pentru că sunt motociclist. Stau pe marginea patului cu cafeaua în mână și mă gândesc că ar trebui să le spun și altora cum e să trăiești în atâta durere: calvar. Întind mâna către noptieră să mai scot un Aulin. O retrag. Degeaba, oricum nu își mai face efectul de vreo 10 ani. Îl iau subconștient doar pentru că îl iau aproape zilnic. Nu își face efectul dar parcă durerea se alină. Mă simt mai bine. Am avut zile mai rele. Mult mai rele. Mă ridic și mă îmbrac în combinezon. Intenționez să ies la o tură cu prietenii. Ridic greu piciorul peste șaua ce pare pe zi ce trece mai înaltă. Urc în șa și plec. Adrenalina crește. Nu mă mai doare nimic momentan. Medicamentul perfect.

13.Intuiția

De câte ori m-am lasat de motociclism în ultimii 25 de ani?
Nici nu îmi mai aduc aminte. Oare să fi realizat de fiecare dată că nu sunt făcut să fiu motociclist? Sau poate fi datorită faptului că am realizat cât de mult risc și că a venit timpul să mă opresc. Sunt oare genul de persoană care intră într-un joc de noroc și știe să se retragă câștigator? Să fi avut un înger păzitor de fiecare dată care m-a avertizat că e timpul să mă opresc?

Am avut perioade în ultimii ani (și cei ce mă cunosc pot confirma) când pur și simplu am zis NU motociclismului. Treceau luni în șir și nu mă urcam pe motor.Vedeam cum colegii treceau pe lângă mine pe bolizi și nici măcar nu întorceam capul. Pur si simplu nu mă interesa. Cu toate astea nu a existat perioadă în viața mea de motociclist să nu am motorul în casă. Ba mai mult decât atât, nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată mai puțin de 3 motociclete in garaj în același timp. Nu eram dispus să le încalec dar trebuia să le vad acolo, la locul lor. Acolo în sufletul meu, în sufletul meu de motociclist.

Oare să mă consider norocos pentru faptul că după 25 de ani în șa sunt încă aici? Oare acest lucru s-a întâmplat cu ajutorul meu sau a fost pur și simplu noroc? Oare de fiecare dată când am refuzat să urc în șa subconștientul meu striga: NU! nu azi?

Am încercat de câteva ori să trec acel prag, acel CEVA ce mă ținea în frâu pentru a nu mă urca în șa. De fiecare dată am avut de suferit. Pagube, trânte, fracturi. Acum știu să-mi ascult intuiția. Am zile cand refuz să fiu motociclist. Refuz știind de fapt că …SUNT.

————————————————————————————-
În memoria prietenilor ce nu mai sunt:
Iertați-mă că n-am știut să vă îndrum,
Ne vom revedea dar nu curând,
Căci înțeleg ce înseamnă a fi motociclist acum.

Scris de Oresti Marmara (1968 – 2012), iar sursa este www.sbz.ro