În noiembrie 2007 am avut o perioadă foarte aglomerată peste care s-au suprapus niște cereri aberante de la contabila șefă a firmei la care lucram. (Ulterior contabila aia și-a luat tălpășița după ce a pus la punct niște lucruri și prezența ei n-a mai fost necesară).

Anyway, duminică, pe 25 noiembrie, am lucrat până pe la 4 dimineața fiincă trebuia să predau ceva a doua zi, luni. Eu pentru ziua de luni aveam programat un training la o firmă din Pitești, așa că trebuia să mă duc acolo pentru vreo 3 zile să le fac celor de acolo capul mare. Am lucrat de-am căpiat, am trimis totul pe server, am dormit două ore, m-am trezit, am băut o cafea tare și m-am suit la volan. ”Cât e până la Pitești?!? O oră și jumătate maximum, pot să stau într-un picior până acolo.”

Întâmplător, mașina pe care o conduceam în acea zi n-avea radio. Pe mine muzica mă ține treaz (și mă împiedică să lucrez, dar despre asta, în altă postare), așa că am condus în liniște. Eram singur în mașină, laptopul (un Dell XPS 1730) în rucsac, pe bancheta din spate, autostradă, 7 dimineața, soarele răsărise și în mașină era cald și plăcut.

La kilometrul 104 am depășit o mașină de poliție care patrula pe banda I. Eu aveam vreo 120-130, ei aveau vreo 80, cred. La vreo 300 de metri în față, tot pe banda I, era un camion și în spatele lui o Dacie berlină vișinie, care mergeau cu vreo 70-80. Eu mergeam pe banda a II-a și nu aveam nimic în față.

Următoarea mea amintire coerentă este când ajunsesem din urmă camionul ăla și Dacia ieșise în depășire. Eu veneam din spate cu vreo 130 si berlina aia avea cel mult 90. Până la berlină mai aveam vreo 30 de metri.

Dap. Am adormit la volan pentru o secundă, două.

Adormitul la volan se petrece așa: ești perfect lucid iar în secunda următoare dormi. Credeți-mă, așa se întâmplă. Nu-ți dai seama că ești pe punctul de a adormi.

Reacția mea a fost una năucă, de om trezit din somn: am înfipt piciorul în pedala de frână și am tras de volan dreapta ca să evit berlina (intenția era să mă duc pe banda I, în fața camionului).

… și mașina a început să derapeze, să se învârtă spre dreapta și să se întoarcă perpendicular pe axul șoselei.

Aici se termină amintirile mele despre accident: mașina derapând și eu uitându-mă la gardul de pe marginea șoselei, pe care îl vedeam drept în față. Ulterior am reconstituit cum s-a întâmplat, parțial din ce mi-a spus polițistul din mașina din spate (el a văzut cum s-a întâmplat), parțial din poziția mașinii după oprire, parțial din avariile de la mașină și din urmele de pe șosea.

Reconstituire: Mașina a ajuns perpendicular pe axul șoselei, cu botul spre marginea din dreapta, a continuat să se învârtă și când a ajuns aproape cu spatele în direcția de mers a început să se dea peste cap. Prima dată s-a lovit de șosea cu portbagajul. Laptopul a spart luneta și a ieșit din mașină (mi l-a adus polițistul mai târziu, l-a găsit pe șosea). Apoi mașina a continuat să se dea peste cap, înspre înapoi, ajungând cu cu roțile în sus și turtind habitaclul. Apoi s-a lovit de șosea cu partea din față, făcând-o zob. Într-un târziu, s-a oprit pe roți, în șanțul din dreapta autostrăzii, cu fața spre București (direcția din care veneam).

Următoarea mea amintire coerentă e că stăteam în mașina plină de fum și trăgeam disperat de mânerul de deschidere a ușii. Ușa nu voia să se deschidă și am tras atât de tare încât am rupt mânerul ăla de plastic. (Ușa nu putea să se deschidă – tot habitaclul era turtit). Din reflex am scos cheia din contact și am tras frâna de mână și apoi am ieșit din mașina prin geamul din dreapta față, care era spart.

Între timp ajunsese și mașina poliției. Polițistul a coborât din mașină, s-a uitat la mine (eu încă eram jos, în șanț, și m-a întrebat: ”erai singur?” ”Da”. Eu mă învârteam lângă mașină ca o găină cu capul tăiat: făceam câțiva pași într-o direcție, mă întorceam, făceam câțiva pași în altă direcție, căutam ceva în mașină (nici eu nu știu ce), și tot așa.

Un minut mai târziu a oprit o salvare care întâmplător trecea pe-acolo și omul ăla a coborât lângă mine, în șanț, și m-a luat în brațe. Și m-a ținut strâns cam un minut, până când m-am oprit eu din bâțâială. După aia m-a întrebat dacă sunt bine, s-a uitat la mine din toate părțile, a urcat în salvare și-a plecat. Am rămas eu cu polițistul. Berlina și-a văzut de drumul ei – nu știu cine erau.

Polițistul m-a băgat în mașina lui (era noiembrie și era cam frig), mi-a dat voie să fumez acolo, am dat două telefoane și apoi mi-a zis:

– După cum arată mașina asta… ai avut zile.

Mi-a făcut procesul verbal (citez: ”Hai să văd unde te încadrez ca să nu-ți iau carnetul”), mi-a dat amendă și puncte de penalizare și apoi s-a rezemat de spătar (el stătea pe scaunul șoferului, eu pe scaunul din dreapta față), s-a întors spre mine și a început să-mi zică:

”Într-un sat era un om pe care-l chema Ion. Satul era în pericol să fie inundat așa că oamenii au început să plece. Ion, nu. Ion s-a urcat pe acoperiș și stătea acolo. Au trecut niște vecini: ”Măi Ioane, hai în barcă, e nasoală treaba, vine apă mare!” Ion, nu: ”Eu am fost toată viața un om cu frica lui Dumnezeu, pe mine o să ma apere.” ”Bine, cum zici tu” și-au plecat. Apa creștea. Au trecut alți vecini: ”Mă, nu fi tâmpit, o să mori aici. Hai în barcă” ”Nu, nu, pe mine o să mă apere Domnul” Au plecat și vecinii ăia. Mai târziu au trecut cei de la BGS cu barca: ”Bă, lasă prostiile și treci în barcă!” ”Nu merg nicăieri, eu rămân aici și o să fiu bine”

Apa a crescut și Ion s-a înecat. Ajuns în Rai, la judecată, a întrebat:

– Doamne, ajută-mă să înțeleg: Eu toată viața am fost un bun creștin. I-am ajutat pe cei din jurul meu, am fost la biserică în fiecare duminică, n-am băut, n-am fumat, n-am luat numele Tău în deșert și totuși m-ai lăsat să mă înec. De ce?!?!

La care Domnul, uitându-se într-un carnet, i-a răspuns:

– Măi Ioane, nu știu ce zici tu acolo, da’ aici la mine scrie că ți-am trimis trei bărci!…

Apoi polițistul m-a privit în ochi și mi-a zis: Să știi că pentru tine asta a fost prima barcă. Nu știu dacă mai primești vreuna, așa că ai grijă ce faci.

Regretul meu cel mai mare e că nu știu cum îl cheamă pe polițist. Un băiat tânar de vreo 30 de ani. Dacă n-aș fi avut semnătura lui pe procesul verbal nici n-aș fi fost sigur că există – poate doar mi-am închipuit. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc și să-l invit la masă undeva. Și să-i mulțumesc.

Eu am scăpat din accident fără nicio zgârietură. Am avut o vânătaie pe coapsa piciorului stâng (am dat cu el în volan) și vreo 2 săptămâni m-au durut coastele în dreapta jos, unde m-a ținut centura.

Pentru că centura mi-a salvat viața. Dacă nu mă ținea în scaun aș fi ieșit prin parbriz, la 120 la oră. Din acest motiv port centura chiar dacă mut mașina în parcare, dintr-un loc în altul. Nu mă încurcă la condus și mă simt bine când știu că dacă eu sunt idiot și fac greșeli sau dacă altul este idiot și dă peste mine, centura de siguranță o să mă țină în scaun și n-o să mă lase să-mi întind creierii pe asfalt. Nu e o garanție că o să scap, dar reduce numărul cauzelor posibile.

Știu, haters gonna hate. O să se găseasca idioți care să spună că au fost oameni care au ars de vii în mașină pentru că nu și-au putut deschide centura la timp pentru a ieși. Nu contest asta, astfel de situații au fost. Procentual, 2%. Dar restul de 98% au trait pentru că au purtat-o. Centura de siguranță nu este panaceul universal și, la modul pragmatic privind lucrurile, e de preferat să moară 2% decât 98%. Asta e, viața e dură. Unii mor. Dar dacă ai un mijloc să reduci numărul celor care mor ar fi o tâmpenie crasă să nu-l aplici.

 

De-aia senatorul PD-L Florian Staicu ESTE UN CRETIN. Și toți senatorii care au votat idioțenia aia de lege care prevede că nepurtarea centurii de siguranță, nesemnalizarea schimbării direcției de mers, folosirea telefoanelor mobile FĂRĂ hands-free în timpul conducerii autovehiculului și depășirea cu maximum 20km/oră a vitezei legale de mers să fie sancționate cu avertisment scris sunt la fel de cretini ca și Florian Staicu.

România este singura țară din UE în care se poate înmatricula LEGAL un autoturism FURAT. Mai mult, în cartea de identitate se notează ”Furat din țara cutare, la data cutare”. Cretinul de Florian Staicu nu a găsit timp să propună o lege care să elimine tâmpenia asta, dar și-a găsit timp să propună aberația de mai sus. Si ceilalți 90 de dobitoci au votat cu amândouă mâinile. Da, de la toate partidele, fără discernământ.

Sper din toata inima ca inepția asta să nu treacă de Camera Deputaților sau de Băsescu. Avem prea mult sânge pe șosele – suntem ultima țară din UE din punct de vedere al siguranței rutiere. ULTIMA. Și dacă nu era suficient, în loc să crestem cuantumul amenzii pentru nepurtarea centurii de siguranță de 10 ori, de  100 de ori, de 1000 de ori (ca să-ți treacă cheful să mai fii zmeu pe șosea), varza aia de Florian Staicu propune avertisment scris!!! Și alti 90 de lombrozieni votează!

 

Incredibil.

 

Edit: Citez din site-ul lu’ nea’ Staicu, despre istoria orașului Brașov:

„1987: 15 Noiembrie Muncitorii braşoveni se revoltă împotriva regimului comunist. Totul a pornit de la Intreprinderea de Autocamioane, unde lucrătorii erau nemulţumiţi de neplata salariilor cuvenite şi înăsprirea condiţiilor de trai. Li s-au raliat muncitori de la alte intreprinderi precum şi o mare parte a populaţiei oraşului. Revolta a fost înăbuşită de forţele comuniste iar liderii ei întemniţaţi şi supuşi la torturi şi deportări.

1989: 22 – 25 decembrie Revoluţia. La Braşov au loc violenţe soldate cu numeroase victime (84 morţi şi 236 răniţi).”

 

Nu e nostim faptul că trece sub tăcere ca cel care a înăbușit revolta, a torturat și întemnițat lideri, apoi, în 1989, a dat ordin să se tragă în populație este TAC’SU? Exact, taică-su. Colonelul Staicu.