Dacă întrebi oamenii pe cine n-ar trebui să încerci să jefuieşti, 80% din ei ţi-ar răspunde „Chuck Norris”. Dap – tipul ăsta din stânga.

Incredibil, totuşi, doi idioţi au vrut să încerce fix chestia asta. S-a întâmplat în 1994. Chuck Norris a povestit asta în cartea autobiografică „Against All Odds”. Şi, dacă e să-l credem, uite ce s-a întâmplat (serios, chiar s-a întâmplat):

În 1994, chiar când începuse seria „Walker, poliţist texan”, Chuck Norris locuia în Dallas (unde a fost şi turnată seria, dealtfel). Într-o zi omul mergea pe trotuar, singur – fără echipă, fără fani, fără bodyguarzi, nici măcar nevastă-sa nu era cu el. A făcut dreapta spre un complex comercial din centru şi a văzut doi malaci venind direct spre el, de la colţul blocului.

Fiindcă se uitau fix la el, Chuck a crezut că vor autografe (şi lui îi place să dea autografe) aşa că le-a zâmbit larg şi s-a îndreptat şi el spre ei. Când au ajuns lângă el au scos cuţitele şi unul dintre ei zice: „Hai, scoate portofelul, Chuck, şi dă-l încoa’!!!!”

Norris a rămas cu gura căscată: „V-aţi ţicnit?”

„Nu! Ştim cine eşti şi ştim că ai o grămadă de bani. Hai, dă portofelul ăla, sau eşti mort!”

Înainte de a trece mai departe trebuie să vă dau câteva detalii interesante: Lăsând gluma deoparte, Chuck Norris are într-adevăr centura neagră la următoarele: Jiu-Jitsu brazilian, Tae Kwon Do, Jeet Kune Do (l-a avut ca profesor pe Bruce Lee), Shito Ryu, Tang Soo Do şi Chun Kuk Do.

Ultima din listă este stilul său propriu – un mix al celor mai bune mişcări pe care le-a învăţat de-a lungul anilor, pentru apărare şi competiţii. În fine; hoţii n-au folosit pistoale, de la 100 de metri distanţă, ci cuţite, de aproape. De unde puteau fi atinşi cu mâna. Hehe. Ce s-a întâmplat în continuare bănuiesc că nu e o supriză pentru nimeni.

Poliţia a ajuns 5 minute mai târziu. Două maşini cu trei poliţişti cărora nu le venea să-şi creadă ochilor: pe marginea rigolei stăteau doi oameni care aveau fracturi externe la mâini, două ditamai cuţitele aruncate în şanţ şi, rezemat de perete, Chuck Norris, cu pălăria aia a lui, cizme de cowboy, blugi, barbă etc, care le zâmbea galeş.

Poliţiştii ăia se ţineau cu mâinile de burtă de râs; râdeau atât de tare încât au avut nevoie de vreo 10 minute ca să le pună cătuşele celor doi idioţi. Unul dintre ei i-a întrebat:

„Voi nu ştiaţi cine e??”

„Ba da, ştiam, da’ am crezut că toate rahaturile alea de la TV sunt regizate….”