Vineri am fost să-mi plătesc factura Orange. Mă întreaba fata aia: ”Cu punctele ce faceți?” ”Păi… nu știu. Ce pot să fac?” ”Păi… puteți să vă plătiți factura sau vă puteți lua un telefon.”

Eu am un Assus P526, cu receptor GPS. Foarte util GPS-ul ala. Sistemul de operare este un Windows Mobile 6.1. Se sincronizează automat cu Outlook-ul (task-urile, appointment-urile și contatele din Outlook se duc în telefon și invers). Se încarcă printr-un cablu USB de la calculator.

Mă duc la un băiat și îi spun ce vreau. Băiatul îmi zice că au un Samsung Galaxy Mini la ofertă, respectiv Samsung Galaxy S și Samsung Galaxy S II contra unei prelungiri a abonamentului + 10 eur/lună un abonament de date + 200 RON pentru Samsung Galaxy S, respectiv 500 RON pentru Samsung Galaxy S II. Diferența dintre ele nu e relevantă pentru mine (II-ul filmeaza HD și are procesor de 1.2 GHz), așa că optez pentru Samsung Galaxy S.

Îi mulțumesc, îi zic ca vin miercuri și plec.

M-am întors joi (ieri). Nu mai era băiatul așa că m-a luat o fată în primire. Îmi zice în mare aceleași lucruri, dar la bani era o mică diferență. 500 RON pentru S și 1000 pentru SII. Încerc să-i explic discuția avută în urmă cu 4 zile, ea o ține pe-a ei, mă enervez, îmi iau catrafusele și plec.

Sun la 411, mă ia în primire o operatoare, îi spun care-i treaba, se uită aia în tarife și zice ”Da, 200 pentru S și 500 pentru SII”. Am vrut să mă duc până la magazin să-i dau vreo două peste ochi fetei dar m-am abținut și cu banii ăia m-am dus la Louis și mi-am luat o protecție de vară pentru moto (din plasă cu armături de plastic la umeri, coate, piept și spate, se îmbracă la fel ca o geacă și-ți protejează suprafețele care au tendința să intre în contact cu asfaltul în cazul unei căzături).

Să revin la subiect: Eu sunt abonat Orange din 1998, pe vremea când se numea Dialog și avea acoperire doar în orașele mari. De 13 ani cotizez lunar în jur de 20 de euro fără TVA, uneori mai mult, alteori mai puțin, da’ p-acolo.

Și totuși, Orange (și Vodafone face la fel) îi pupă-n kur pe noii abonați și-i umple de oferte doar-doar și-or lua telefoane. Am văzut și oferte ridicole – nuș’ce telefon la 1 euro, la abonament. Pai frate, eu vă plătesc abonamentul ala de 13 ani. Eu de ce nu mă calific? Nu vă pasă? Asta nu e vânzare preferențială? (care era ilegală ultima dată când am verificat)

Păi nu sunt eu idiot că vă plătesc în fiecare lună? Sincer, pentru 13 ani de abonament ar fi trebuit să primesc telefonul ala gratis. Mă rog, nu fac eu politica lu’ Orange, dar m-a șocat lipsa lor de fair-play. Sunt de acord că trebuie să ia măsuri pentru a-și fideliza clienții, dar odată ”fidelizați” uită de ei și nu mai fac nimic pentru a-i păstra. Și este al dracului de frustrant să vezi ca un puțoi de-ăsta, ”cu bacu loat” are parte de tratament preferențial.

De-aia o să încep să profit de faptul că pot să-mi portez numărul, mă abonez la alții și-i pup din mers pe ăștia de la Orange.